Termenii şi condițiile generale se vor aplica tuturor vânzărilor de bunuri şi servicii de către P.F.A CULDA GABRIELA . Legea aplicabilă contractului este cea a statului român.Prezenta secțiune definește orice contract în temeiul căruia Vânzătorul, P.F.A CULDA GABRIELA . transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor produse către consumator, iar consumatorul plăteşte sau se angajează să plătească preţul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât şi servicii.
Folosirea acestui site implică acceptarea Termenilor şi Condițiilor listate mai jos.
Prevederile de mai jos reprezintă Termenii şi Condiţiile P.F.A CULDA GABRIELA .
În cazul în care ne informați, înainte de încheierea contractului (verificarea comenzii), că solicitați livrarea înainte de sau la o dată anume precizată, această dată fiind esenţială din punctul dvs. de vedere, vă rugam să nu plasați comanda, P.F.A CULDA GABRIELA . neasumându-și responsabilitatea pentru livrări la date fixe, ci înăuntrul termenului fixat în prezentul contract.Prin accesarea în continuare a site-ului de către dvs. reiese acordul dvs. expres, explicit și în cunoștința de cauza cu privire la acceptarea termenilor și condițiilor contractuale, contractul producând efecte obligatorii asupra dvs.Totodată, prin plasarea unei comenzi de către dvs. pe acest site, recunoașteți în mod explicit că această comandă implică o obligație directă de a plati vânzătorului P.F.A CULDA GABRIELA .
Preambul
Cumpărător - persoană fizică sau juridică sau altă entitate care își face un cont pe site și care plasează o comandă confirmată de vânzător.
Vânzător P.F.A CULDA GABRIELA .Str.CALEA-FLORESTI ,NR.2 ,AP .22 CLUJ-NAPOCA ,JUD.CLUJ Datele de contact sunt disponibile în secțiunea “Contact”.
Comandă - un document electronic apărut ca formă de comunicare între P.F.A CULDA GABRIELA . și Cumpărător, prin care P.F.A CULDA GABRIELA . este de acord să livreze produsele comandate și Cumpărătorul este de acord să achite contravaloarea acestora.
Produse - bunuri care urmează a fi furnizate de către P.F.A CULDA GABRIELA . Cumpărătorului ca urmare a contractului încheiat.
Contract - o Comandă confirmată de către Vânzător.
Prețul de achiziție tipărit pe factură va fi același cu cel afișat pe site în momentul plasării comenzii.
Cumpărătorul va fi obligat să achite și toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poştale sau de orice altă natură, suportate de profesionist pentru a vă pune în posesia produselor comandate, costuri care se adaugă la prețul produselor comandate. (vezi cap. “Livrarea”)
Ne rezervăm dreptul de a schimba prețul produselor prezentate pe site fără o notificare prealabilă.
Ne asumăm răspunderea că valoarea comenzii plasate de dvs. nu se va modifica după confirmarea acesteia prin email la adresa specificată de dvs. la înregistrare.
Lavanda Art Boutique nu oferă nicio garanție, în afară de cele prevăzute de legislația aplicabilă, în ceea ce privește inclusiv, dar fără limitare la, funcționarea acestui site, informația, corectitudinea descrierilor, actualizarea conținutului, produsele de pe site, precum și potrivirea lor pentru un anumit scop.Cumpărătorul este de acord în mod expres că folosirea acestui site și cumpărarea produselor se face pe propriul risc, singura derogare reprezentând obligația Lavanda Art Boutique de a acorda utilizatorilor dreptul de denunțare unilaterală a contractului conform legislației în vigoare, drept detaliat în cuprinsul acestui document.Nu suntem responsabili pentru posibilele diferențe de culoare între cea afișată pe monitorul dvs. și cea a produsului sau decalajele în ceea ce privește măsura/dimensiunea produselor, datorită particularităților acestora.
Garanția legală de conformitate a produselor
Toate produsele comercializate de către site-ul nostru, beneficiază de condiții de garanție legală de conformitate conform legislației în vigoare (legea nr.449/2003) și politicilor comerciale ale producătorilor.Termenul de garanție legală de conformitate (inclusiv pentru vicii ascunse) este de 2 ani și se calculează de la data livrării produsului.
Prezumția lipsei de conformitate nu poate fi invocată atunci când:
·este incompatibilă cu natura produsului - această situație intervine, în general, în cazul produselor a căror durata de viață este mai mică de 6 luni,
·este incompatibilă cu natura lipsei de conformitate - lipsa de conformitate este provocată de utilizarea incorectă a produsului de către consumator sau de uzura normală a produsului.
Produsele comercializate de Lavanda Art Boutique sunt noi și provin din surse proprii si surse autorizate.Garanție voluntară convențională se poate acorda doar dacă producătorul oferă o astfel de garanție comercială.
În nici într-un caz, drepturile consumatorului nu sunt afectate de existent sau inexistentă unei garanții convenționale comerciale.
Dacă sunteți persoană fizică, vă reamintim drepturile dvs. ca și consumator prevăzute în Legea nr. 449/2003, în special art. 9-14, și anume:
“Art. 9 - Vânzătorul este răspunzător faţă de consumator pentru orice lipsă a conformităţii existentă la momentul când au fost livrate produsele.
Art. 10 - În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului să i se aducă produsul la conformitate, fără plată, prin reparare sau înlocuire, conform art. 11, sau să beneficieze de reducerea corespunzătoare a preţului ori de rezoluţiunea contractului privând acest produs, în condiţiile art. 13 şi 14.
Art. 11 - (1) În cazul lipsei conformităţii, consumatorul are dreptul de a solicita vânzătorului în primul rând repararea produsului sau are dreptul de a solicita înlocuirea produsului, în fiecare caz fără plată, cu excepţia situației în care măsura este imposibilă sau disproporţionată.
(2) O măsură reparatorie va fi considerată ca disproporţionată, dacă ea impune vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparaţie cu cealaltă măsură reparatorie, luându-se în considerare:
a. valoarea pe care ar fi avut-o produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate;
b. importanţa lipsei de conformitate;
c. dacă cealaltă măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru consumator.
(3) O măsură reparatorie va fi considerată ca imposibilă dacă vânzătorul nu poate asigura produse identice pentru înlocuire sau piese de schimb pentru reparare, inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente.
(4) Orice reparare sau înlocuire a produselor va fi făcută în cadrul unei perioade rezonabile de timp, stabilită de comun acord, în scris, între
vânzător şi consumator, şi fără niciun inconvenient semnificativ pentru consumator, luându-se în considerare natura produselor şi scopul pentru care acestă a solicitat produsele. Perioada de timp stabilită nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul a adus la cunoștință vânzătorului lipsa de conformitate a produsului.
(5) În cazul reparării produsului, în acesta vor fi montate numai piese noi.
Art. 12 - Noţiunea fără plată, prevăzută la art. 10 şi 11, se referă la toate costurile necesare aducerii produselor la conformitate, inclusiv costurile poştale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate şi ambalare.
Art. 13 - Consumatorul poate solicită o reducere corespunzătoare a preţului sau rezoluţiunea contractului în oricare dintre următoarele cazuri:
a. dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea produsului;
b. dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie într-o perioadă de timp rezonabilă;
c. dacă vânzătorul nu a luat măsura reparatorie, conform art. 11 alin.
(4), fără inconveniente semnificative pentru consumator.
Art. 14 - Consumatorul nu este îndreptățit să solicite rezoluţiunea contractului, dacă lipsa conformităţii este minoră.”
4. Comanda
Cumpărătorul poate efectua Comenzi pe site, prin adăugarea Bunurilor dorite în coșul de cumpărături, urmând a finaliza Comanda angajându-se la plată prin una din modalitățile indicate expres. Odată adăugat în coșul de cumpărături, un Bun este disponibil pentru achiziție în măsura în care există stoc disponibil pentru aceasta. Adăugarea unui Bun în coșul de cumpărături, în lipsa finalizării Comenzii, nu atrage după sine înregistrarea unei Comenzi, implicit nici rezervarea automată a Bunului.
Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și adevărate la data plasării Comenzii.
Dacă Lavanda Art Boutique confirma comanda integral, acest lucru va implica o acceptare completă a termenilor Comenzii.Acceptarea Comenzii de către Lavanda Art Boutique se consideră finalizată atunci când există o confirmare electronică (via e-mail) din partea Lavanda Art Boutique către Cumpărător, conform căreia Comanda a fost verificată, și urmează să intre în procesul de livrare, fără a necesita o confirmare de primire din partea Cumpărătorului.
Lavanda Art Boutique nu consideră în niciun moment o comanda neconfirmată, adică pentru care nu a fost trimis email de confirmare, ca având valoarea unui Contract.
Prezentul Contract întra în vigoare la confirmarea finală a Comenzii de către Lavanda Art Boutique.
5. Modalitatea de plată
Pentru cumpărăturile online cu livrare prin curier,plata se face catre curier la momentul ridicarii coletului.
6. Livrarea
In minim 3 zile lucratoare - maxim 15 zile lucrătoare de la plasarea și confirmarea cu succes a comenzii, la adresă specificată. Pentru situațiile în care transportatorul majoreze tariful de livrare, ne rezervăm dreptul, la rândul nostru, să modificăm acest preț, fără o notificare prealabilă. Majorarea de preț întra în vigoare și se aplică tuturor livrărilor expediate după anunțarea majorării.
Dacă nu livram produsele în termenul stabilit, aveți dreptul la rezoluţiunea contractului. În acest caz, vă vom rambursa fără întârzieri nejustificate toate sumele plătite în temeiul contractului în decurs de cel mult 7 zile de la data la care ne-ați comunicat decizia de terminare a contractului pentru motivul de mai sus, cu condiția ca decizia dvs. să ne parvină înainte de livrarea efectivă a produselor comandate.
Pentru comenzi cu valoare mai mare de 200 RON, transportul este GRATUIT (fară km externi).
Riscul de pierdere sau de deteriorare a produselor este transferat dvs. în momentul în care dvs. sau o parte terţă desemnată de dvs., alta decât transportatorul, întră în posesia fizică a produselor comandate.
În cazul în care clientul solicită în scris sau telefonic, ulterior lansării comenzii, modificări asupra comenzii, termenul de livrare va fi de 15 zile lucrătoare de la momentul ultimei intervenții pe comanda inițială.
De asemenea, ne rezervăm dreptul de a anula comenzile asupra cărora se solicită mai mult de 2 modificări din momentul plasării și a celor cu date de contact incomplete/incorecte în lipsă unui răspuns din partea Cumpărătorului.
După doua încercări de livrare nereușite, efectuate de către firmele de curierat partenere, comanda dvs. va fi considerată anulată, iar acest contract reziliat.
Ne rezervăm dreptul de a nu mai expedia comenzi persoanelor pe contul cărora se înregistrează cel mult doua comenzi a căror livrare nu a putut fi efectuată cu succes în decurs de o lună.
Pentru Perioadele promoționale (Pink Friday, Crăciun, Anul Nou, Paște, etc.), termenul de livrare al comenzilor plasate în intervalul desfășurării
campaniei, poate fi diferit de cel afișat pe site-ul www.lavandaartboutique.com și se va face într-un interval de până la 7 zile lucrătoare de la acceptarea și confirmarea
comenzii de către operatorii noștri.
7. DREPTUL DE RETRAGERE
Conform legislației în vigoare, renunțarea la cumpărare este aplicabilă doar clienților persoane fizice.Pentru cumpărăturile online cu livrare prin curier:Vă informam că beneficiați de o perioadă de 14 zile de la primirea coletului pentru a ne informa cu privire la retragerea din contract și returna
Bunurile, fără a fi nevoit să vă justificați decizia de retragere şi fără a suportă alte costuri decât cele prevăzute la art. 13 alin. (3) şi la art. 14 din OUG nr.34/2014, adică să achitați:
• costurile suplimentare în cazul în care ați ales în mod explicit un alt tip de livrare decât livrarea standard oferită de Vânzător;
• costurile directe legate de returnarea produselor;
• sunteți responsabil și în ceea ce priveşte diminuarea valorii produselor rezultată din manipularea acestora, diferit de ceea ce este necesar pentru determinarea naturii, caracteristicilor şi funcţionării produselor.
8. RETUR
NU vor fi acceptate la retur (enumerarea nu este limitativă):
• Produsele care nu mai au ambalajul original al producătorului în care a fost livrat;
• Etichetele de identificare ale produsului sau ale ambalajului ori eticheta de retur sunt deteriorate sau lipsesc;
• Alimentele achiziționate;
• Produsele sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecţie a sănătăţii sau din motive de igienă şi care au fost desigilate de consumator
• Produse de îngrijire personală: Cosmetice, Produse pentru igiena
• Produse din categoria Jucării, Copii
• Bunuri care sunt susceptibile a se deteriora sau a expira rapid;
• Bunuri care sunt, după livrare, potrivit naturii acestora, inseparabil amestecate cu alte elemente.
NOTǍ: Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condițiile menționate mai sus, contravaloarea produselor returnate nu va fi achitată, iar coletul va fi retrimis către Cumpărător acesta urmând să suporte și costurile de retrimitere.
În cazul în care produsul returnat prezintă ambalaj deteriorat sau incomplet, urme de uzura, purtare, spălare sau care miros a parfum, utilizare, zgârieturi, lovituri, șocuri electrice, accesorii ori documentație lipsă, ne rezervăm dreptul de a decide acceptarea returului sau de a opri o suma din valoarea acestuia, suma ce va fi comunicată după evaluarea prejudiciilor aduse.
Pentru a se evită neînțelegerile, coletul va fi fotografiat și se va întocmi împreună cu reprezentantul firmei de curierat un proces verbal în care se va specifica starea coletului.De asemenea, ne rezervăm dreptul de a refuza acceptarea returului în situația unor abuzuri repetate săvârșite de client, inclusiv pentru refuzuri constant și repetate de preluare a comenzilor lansate de pe un cont de client etc. fără o notificare prealabilă.Din motive operaționale, nu se pot schimba produse sau masuri. Pentru a primi un alt produs sau o altă măsura pentru un anumit articol, trebuie să se plaseze o nouă comandă.
Pentru cumpărăturile online cu livrare prin curier:
Cumpărătorul este obligat să notifice LAVENDER BLUE intenția de a returna conform termenului stipulate în Art. 7. DREPTUL DE RETRAGERE alegând una dintre următoarele variante:
a) prin înregistrarea unei cereri de retur/exercitarea dreptului de retragere în contul de client;
b) printr-o declaraţie neechivocă în care să vă exprimați decizia de retragere din contract și pe care să ne-o trimiteți scris via e-mail pe www.lavandaartboutique.com sau telefonic la 0748869072.
Pentru a beneficia de RETUR GRATUIT, Cumpărătorul TREBUIE să returneze produsele, ambalate corespunzător, prin intermediul firmei de curierat Nemo Expres.
În cazul în care Cumpărătorul optează să returneze produsele prin intermediul altor servicii de curierat decât cele agreate (alte firme de curierat sau Posta Română) va suporta cheltuielile aferente transportului.Nu acceptăm colete retur cu plata la destinatar în cazul retururilor efectuate cu alte companii de transport decât cele agreate de Vânzător.Toate coletele conținând produse returnate se vor trimite către: P.F.A CULDA GABRIELA ,STR CALEA –FLORESTI NR.2,BL A1A,AP 22 CLUJ-NAPOCA
Din motive administrative trebuie să trimiteți produsele returnate, fără a opta pentru serviciul de ramburs.Contravaloarea produselor deteriorate în timpul transportului ca urmare a ambalării necorespunzătoare în cazul unei returnări de produs sunt suportate de către dvs.Dacă nu dețineți documentele originale ale vânzării, returul nu se accepta.
8. Reclamații
Lavanda Art Boutique răspunde în perioada de garanție pentru calitatea produselor vândute. Condițiile de garanție acordate consumatorilor sunt în conformitate cu Legea 449/2003 și O.G. 21/1992.Toate reclamaţiile se vor formula în scris, de îndată ce este practic posibil şi în orice caz, în termen de maxim 48 h de la recepționarea comenzii de către Cumpărător.
În vederea soluționării reclamației Lavanda Art Boutique poate să decidă:
- remedierea marfii reclamate pe cheltuiala sa
- plata contravalorii marfurilor
- respingerea reclamatiei